uitarea...

…binecuvantat este omul care uita de sine si nu acela care vrea sa uite, nici acela caruia i se face frica de uitare…a uita de sine inseamna a intra intr-o relatie intuitiva, puternica, intr-o relatie autentica si limpede cu spiritul…nu privesti in trecut pentru a nu gasi in viitor lucrul spre care privesti..si astfel ,uitarea de sine devine ca o binecuvantare…trebuie sa uitam uneori de noi pentru a nu ne speria de ce vedem inauntrul nostru.....pare paradoxal,dar uitarea de sine te vindeca de durerile din trecut si, prin aceasta, te invita intr-un viitor fara de aceste dureri…dar,cand, fara motiv uiti de altii,ce binecuvantare ti se mai cuvine ??…cand , fara motiv , rupi relatii ce au construit vise, idealuri, sentimente…poate ca in cele 10 porunci ar trebui sa existe si una despre uitare…A NU UITA DE ALTII !!…apriga porunca !!…cati ar mai trece apoi portile raiului cu o astfel de porunca ??…pe de o parte ne plangem de singuratate, pe de alta ne zdrobim capetele s`o avem…sau poate nu..asa ca trebuie sa nu privim uitarea ca pe o binecuvantare...sau poate nu...!!!