.......Inca de copil, omul iese in intampinarea mortii…!!!..
...incercam sa uit acea usoara stare de temere ce de obste o ai in fata mortii cand,citind mesajul primit de la talentatul meu prieten virtual http://alexbrie.net/myblog/words/1624/cartea-sfarsitului-lumii/#more-1624 , fara sa vreau ,mi`am adus aminte de un album de arta franceza de la sf.sec xix...un mic tablou al lui jean beraud mi-a atras atentia intr-un chip ciudat..e intitulat <sala graffard>...e vorba de o intrunire publica unde se vad creieri fumegand odata cu pipele si lampile ce-i inconjoara...scena pare a lua o turnura comica prin aparitia unui omulet, chel, cu un cap mai mare dacat el tot,cu umerii cazuti,care sta la o masa de lucru,infasurat in fular...e atat de adevararat si de profund comicul acestui tablou tocmai prin personajul care lipseste, dar a carui prezenta e omniprezenta...moartea...……..ne nastem pentru a muri!! ,un adevar de care fiecare din noi incearca sa uite si sa creada ca niciodata nu-i va fi partas...insa obsesia de a medita asupra acestui lucru e tocmai pricina tuturor suferintelor noastre...e ca un rau necesar care, daca nu ar exista , nu ar exista nici fericirea...sa traiesti amuzandu-te cu moartea.!!..pana la urma asta-i menirea noastra pe pamant....in ce ma priveste , cred in nemurirea sufletului...e frumos sa te astepti la un asemenea risc,...sa te incalzeasca o asemenea speranta. ...intr`o zi voi muri .!!!....iata un fapt absolut sigur sunt momente in care aceasta evidenta te lasa intr`o adevarata perplexitate...cum adik? intr`o zi , carcasa care sunt yo ma va abandona misterios ??..ceea ce numesc cu atata drag sufletu` meu se va risipi si incet voi incepe sa ma surp nestiutor in neant?...sa ma destram de toate componentele mele ?...probabil voi mai trai o perioada in memoria celor ce ma cunosc iar dupa aceea...voi dispare cu totul...acum okii mei inghit lacom imagini , ascult incantat sunete de afara...simt mirosul lumii in proprile`mi nari...lumea navaleste in aceasta cutie de rezonanta care sunt yo iar dupa aia sa nu mai existe nimik?...miliarde de oameni inaintea mea....miliarde dupa mine...omenirea curge.!!..ce nebunie..!!.….cum ar fi viata fara moarte?..cred ca , de deznadejdie zilnic am incerca sa ne omoram......viata e scurta ,dar plictiseala cotidiana o lungeste si cred ca nici o viata nu-i destul de scurta pentru ca plictisul sa nu-si gaseasca locul in ea..... am privit astazi clipe in sir pe geam,bucuranu-ma, dar m-am plictisit.....am citit cateva pagini dintr-o carte ...dar a intervenit acelas plictis a tot prezent, am incercat sa ma gandesc departe, la cine stie ce ,dar imaginatia imi era prea saraca,asa ca ...m-am plictisit.……cu cat ma gandesc mai mult la viata mea,cu atat mai mult mi se intareste credinta ca judecatorii supremi ai acesteia nu pot fi decat ironia si mila:...una zimbind imi face viata placuta iar cealalta ,plangand, mi-o face sacra...... caci cum as putea intelege acea ironie a sortii de a fi acum in fata calculatorului si de a-mi desfasura gandurile .??..si de ce as avea parte oare decat de o binecuvantata mila……???……..dar nu avem ce face si, trebuie sa facem loc in viata noastra si hazardului......hazardul este in definitiv,dumnezeu!!!….cel care ne conduce pe drumul numai de el stiut incepand de mici ..si pana la intampinarea mortii . …………ma las coplesit de frumusetea acestei dupa`amieze si dintr`o data aceasta frumusete ma deprima...nu` mi ramane decat mirarea...eterna mirare ca exist...!!!......
.......a murit preafericitul teoctist..!!...shi oamenii mari mor, nu`i asa??
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Interesant subiect abordat... moartea si teama de moarte si mai ales (in substrat... mai bine spus subtext) felul in care incerci sa sugerezi ideea de a privi relativ optimist acest eveniment inevitabil.
La urma urmei... de ce sa nu privesti optimist ? Cu ce ar ajuta pesimismul ? Probabil (ma refer in general aici) daca ai sta "stresat" si infricat ZILNIC de ideea mortii ai ajunge sa suferi de o boala psihica, ai da in paranoia, patzesti ceva :)).
Cred ca din acest motiv majoritatea popoarelor au dezvoltat unele ritualuri, altele chiar religii sau credinte pentru a birui frica de "sfarsit de drum" pe care ti-o aduce constientizarea faptului ca asa ceva se poate intampla... oricand. Nu ma consider suficient de cult incat sa deschid o discutie pe tema religiilor/ritualurilor insa dau un exemplu la indemana si binecunoscut : seppuku sau harakiri... In Japonia antica razboinicii erau atat de convinsi de ideea unei forme de existenta de dupa moarte incat era o onoare sa isi dea viata pe campul de lupta sau sa si-o ia ei singuri la cererea stapanului sau chiar daca comiteau ceva impotriva sistemului de legi care ii dezonora foarte mult...
Am urmarit prin acel exemplu dezvoltarea unui subiect (motiv pentru care postez si acest comentariu) care mi s-a parut ca a fost ocolit in postul initial : Sunt total deacord cu ideea de a surade mortii... dar oare putem face asta doar cu gandul la alta viata de dupa ?
Un poet de geniu si anume Eminescu afirma : "Nu ma tem de moarte, ci de vesnicia ei".
Dar hai in alta extrema ! Daca NU este absolut nimic dupa viata aceasta ? Inchizi ochii si hasta la vista baby...nema...zero...negru absolut... Atunci ce ? Chiar ne sperie atat de tare sfarsitul incat avem nevoie (dupa cum e demonstrat de istorie) sa ne construim o continuare uneori fictionala ?
Ex : (nu ma blamati) religii, lumi paralele, superstitii, etc etc etc...
Am incercat doar sa pun in discutie si o astfel de ipostaza (si am scris cu toate ca exista un risc de a plictisi un eventual cititor :)) )
Post a Comment